Cove are o nouă parteneră la ”Vorbeşte lumea” în persoana Soranei, cea care a concurat la ”Ferma vedetelor”. Ea a acceptat provocarea şi speră că se va descurca bine în această postură.
„Sunt încântată de propunerea de a prezenta alături de Cove şi, totodată, simt o mare responsabilitate. Avem subiecte foarte interesante şi informaţii utile pentru cei de acasă. Sper să avem nişte ediţii colorate şi pline de voie bună”, a declarat Sorana. Producătorii emisiunii au decis, după ce Adela Popescu a intrat în concediu de maternitate, ca în fiecare săptămână să fie o altă prezentatoare. Până acum au fost în platou Giulia Anghelescu, Lili Sandu, Nicoleta Luciu şi Anisia Gafton, fostă concurentă a emisiunii „Românii au talent”.